Fostul procuror-șef din Sibiu, Florin Apostu, și omul de afaceri ILIE CARABULEA, condamnați definitiv la închisoare. Carabulea a demisionat de la conducerea Băncii Carpatica

Fostul procuror-șef din Sibiu, Florin Apostu, și omul de afaceri ILIE CARABULEA, condamnați definitiv la închisoare. Carabulea a demisionat de la conducerea Băncii Carpatica
Publicat: 26/04/2012, 13:58
Actualizat: 26/04/2012, 15:03

Pedeapsa fostului șef al Parchetului Judecăriei Sibiu, Florin Apostu, a fost majorată de magistrații instanței supreme de la trei la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, iar omul de afaceri Ilie Carabulea a primit o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare cu executare.

Instanța supremă a admis, joi, recursul făcut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) împotriva achitărilor dictate în acest caz de instanțele inferioare și a stabilit ca fostul prim-procuror al Parchetului Judecăriei Sibiu să execute cinci ani de închisoare pentru mai multe fapte de luare de mită.

Alături de acesta au mai fost condamnați la pedepse cu executare Tiberiu Narcis Popescu, care a primit doi ani și șase luni de închisoare, Ilie Carabulea, un an și șase luni, Sebastian Dumitru Cîrstea și Mihaela Izabela Cîrstea, câte un an și două luni de închisoare.

Nicolae Boța a fost achitat de magistrații instanței supreme, acestuia fiindu-i aplicată o amendă administrativă de o mie de lei.

Decizia a fost luată în majoritate, adică doar doi dintre judecătorii completului au decis că inculpații din acest dosar trebuie condamnați. Opinia separată a celui de-al treilea magistrat prevede achitări în cazul lui Florin Apostu privind fapta cu autoturismele luate în leasing și pentru alte patru fapte privind declarațiile de avere.

Decizia de joi a instanței supreme este definitivă.

În 15 aprilie 2011, prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Sibiu, Florin Nicușor Apostu, fusese condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Curtea de Apel Constanța.

Magistrații Curții de Apel Constanța l-au condamnat pe ofițerul SRI Tiberiu Popescu la un an și opt luni de închisoare cu executare. De asemenea, Mihaela Izabela Cârstea, Sebastian Dumitru Cârstea, Nicolae Boța au fost condamnați la un an și două luni de închisoare, iar Ilie Carabulea, la doi ani de închisoare cu suspendare.

Decizia Curții de Apel Constanța a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Direcția Națională Anticorupție i-a trimis în judecată, în luna decembrie 2010, pe Florin Nicușor Apostu, Tiberiu Narcis Popescu, ofițer activ în cadrul Direcției Județene de Informații Sibiu, Ilie Carabulea, asociat și administrator al societăților comerciale din cadrul Atlassib Holding Sibiu, Sebastian Dumitru Cârstea, director la Liceul Carol I din Sibiu, Mihaela Izabela Cârstea și Nicolae Boța.

Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii septembrie 2010, Apostu a primit de la Carabulea contravaloarea unei revizii auto în sumă de 4.000 lei pentru a-l sprijini în promovarea unui recurs în interesul legii, lăsându-l să creadă că are influență asupra procurorului general al României. Revizia a fost facturată între SC Star Motors SRL Sibiu și SC Atlassib SRL Sibiu, ambele fiind firmele lui Carabulea.

În perioada 2006 – octombrie 2010, Apostu Florin Nicușor a folosit în mod exclusiv și consecutiv două autoturisme marca Audi A8 și VW Passat achiziționate în baza unui contract de leasing financiar între SC Atlassib Leasing IFN SA Sibiu și SC Intermedia SRL Sibiu, ambele societăți fiind membre ale holdingului Atlassib condus de Ilie Carabulea. Cele două societăți comerciale au achitat, pentru Florin Apostu, TVA aferentă acestora și contravaloarea avansului auto, în condițiile în care, la nivelul anului 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a avut în instrumentare un număr de 196 de dosare penale referitoare la activitatea firmelor lui Carabulea. În aceste dosare, Apostu a dat soluții și a verificat soluțiile date de procurorii subordonați, se arată în rechizitoriu.

În cursul anilor 2006, 2007, 2008 și 2009, pentru a crea o aparență de legalitate a utilizării acestor autoturisme, Apostu a consemnat în declarațiile de avere că le utilizează în baza unor contracte de leasing.

În 5 august 2010, Florin Apostu, în calitatea sa de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, a primit de la Tiberiu Popescu un plic cu 400 de euro și ulterior suma de 1.500 lei în scopul soluționării favorabile a unui dosar penal vizând cercetarea unei persoane pentru mai multe infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, susțineau procurorii în rechizitoriu.

În acest sens, Apostu a sustras din dosar două declarații, le-a dat lui Popescu pentru a fi distruse, iar ulterior a atașat la dosar alte două declarații scrise de soții Sebastian Dumitru și Mihaela Izabela Cârstea după dictarea lui Popescu și potrivit îndrumărilor lui Apostu. În plus, Apostu a menționat în fals pe cele două declarații că au fost date în luna ianuarie 2010 în fața unui agent de poliție, punând ștampila Parchetului pe care îl conducea. De asemenea, soții Cârstea s-au implicat și în procurarea sumelor de bani remise lui Apostu, releva rechizitoriul citat.

În 27 septembrie 2010, Apostu a acceptat să primească de la Popescu o sumă de bani pentru a soluționa favorabil un dosar penal în care o persoană era cercetată pentru ucidere din culpă. Cuantumul sumei de bani urma a fi comunicat după studierea dosarului respectiv.

În perioada septembrie – octombrie 2010, Apostu, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în înțelegere cu Popescu, a stabilit să întocmească unei persoane un dosar penal, în mod fictiv, în scopul de a o determina să achite unui prieten al ambilor inculpați o datorie recunoscută printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, dar care nu fusese supusă executării silite. Cei doi inculpați au stabilit ca, după plata datoriei, să primească de la prietenul lor echivalentul a 20 la sută din valoarea sumei recuperate.

De asemenea, în perioada august – septembrie 2010, Apostu a primit de la două persoane produse alimentare și a solicitat de la o altă persoană suma de 2.000 de euro pentru a soluționa favorabil două dosare penale privind infracțiuni rutiere. În aceeași perioadă, inculpatul a primit băuturi alcoolice de la o persoană pentru a interveni pe lângă judecători din cadrul Judecătoriei Sibiu în scopul pronunțării unei hotărâri judecătorești favorabile acestei persoane într-un dosar civil.

În data de 30 septembrie 2010, în timp ce se afla în biroul său, Apostu i-a indicat unei persoane declarațiile și apărările pe care trebuia să le susțină la Poliția Sibiu pentru a scăpa de orice sancțiuni penale, în condițiile în care era cercetat pentru conducerea unui autovehicul având în sânge o alcoolemie peste limita legală.

În plus, în cursul lunii octombrie 2010, Apostu a primit de la Nicolae Boța o sumă de bani în valută, lăsându-l să creadă că va soluționa în mod favorabil un dosar penal în care soția lui Boța era cercetată pentru infracțiunea de înșelăciune. În acest sens, i-a cerut polițistului care instrumenta dosarul să-i înainteze dosarul cu o propunere de netrimitere în judecată.

De asemenea, Apostu, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, a dispus într-un număr de 56 de dosare penale soluții de netrimitere în judecată în numele unor procurori din subordinea sa, fără ca aceștia să aibă cunoștință despre aceste aspecte. În unele cazuri, acesta a falsificat prin imitație semnăturile unor procurori, iar în alte cazuri a aplicat semnătura sa în locul lor. În plus, Apostu a respins și plângerile formulate de părți împotriva soluțiilor dispuse tot de el în unele din aceste dosare, se arăta în rechizitoriu.


UPDATE Carabulea a demisionat de la conducerea Băncii Carpatica

Omul de afaceri Ilie Carabulea a demisionat joi din funcția de președinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii Carpatica (BCC), după ce Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat la un an și șase luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită.

Consiliul de Supraveghere l-a ales în locul lui Carabulea, în funcția de președinte al Consiliului, pe Nicolae Petria, urmând a fi convocată Adunarea Generală a Acționarilor pentru completarea componenței acestei structuri, potrivit unui raport transmis Bursei.

Carabulea este principalul acționar al Băncii Carpatica. El deține indirect aproape 46% din acțiuni. În nume propriu controlează 41,29%, iar prin Atlassib mai are 4,55%.

El a fost judecat, în calitate de asociat și administrator al unor companii din cadrul Atlassib Holding Sibiu, pentru dare de mită și cumpărare de influență, alături de Sebastian Dumitru Cârstea – director la Liceul Carol I din Sibiu și Mihaela Izabela Cârstea, acuzați de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, complicitate la infracțiunea de dare de mită, și de Nicolae Boța, acuzat de dare de mită.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...